joi, 5 iulie 2012

SFERTURI. Baschet Club Star - Valbon Arad 46-16

După un meci pe care l-a controlat în marea sa majoritate, echipa Baschet Club Star s-a calificat în semifinalele Ligii Naţionale Under 12 feminin de la Braşov, graţie victoriei obţinută joi seara, scor 46-16, în faţa formaţiei Valbon Arad. Întâlnirea a contat pentru sferturile de finală ale competiţiei şi a avut loc pe o vreme caniculară. Roxana Mihai a înscris 15 puncte iar Alexandra Marin a ajutat-o cu alte 14, în timp ce Ruxandra Mihai a evoluat senzaţional şi a coordonat perfect toate atacurile grupării din Capitală.

După un prim sfert echilibrat, în care ambele echipe au mers în marea majoritate a timpului cap la cap, jucătoarele alb-roşii au reuşit să se desprindă şi să conducă după zece minute cu scorul de 11-8. A urmat apoi un interval în care adversarele alb-roşiilor nu au avut niciun răspuns la atacurile finalizate de Roxana Mihai, astfel că Baschet Club Star s-a distanţat, la pauza mare, la un ecart de 14 puncte, tabela indicând 28-14 după un parţial de 17-6 în cea de-a doua perioadă. Ruxandra Mihai şi Alexandra Marin nu au greşit aproape nicio minge iar recuperările fetelor pregătite de Valentin Bâlă au fost peste cele realizate de Valbon Arad. Livia Mariea, Ioana Săndulescu, Oana Dima, Amalia Cranta, Maria Stratulat şi Lavinia Dinu s-au ajutat de fiecare dată şi au luptat pentru orice minge.

Galerie foto Jucătoarele alb-roşii au făcut un meci perfect cu Valbon Arad şi s-au calificat în semifinalele Ligii Naţionale sub 12 ani de la Braşov, întrecere rezervată sportivelor născute în anii 2000-2001. Pentru a vedea imagini de la această partidă, accesaţi acest link...

După reluare, jucătoarele alb-roşii au intrat motivate pe teren să-şi mărească diferenţa pe tabela de marcaj şi să închidă meciul încă după cea de-a treia perioadă, fără să mai aibă emoţii în ultimele minute ale disputei cu Valbon Arad. Ruxandra şi Roxana Mihai au aşezat atacurile, Alexandra Marin a schimbat spaţiul de trei secunde cu postul de extremă, în timp ce Livia Mariea a rămas singură în perimetru, defensiva ardelencelor concentrându-se pe pivotul alb-roşiilor şi pe fundaşi. În aceste condiţii, ofensiva alb-roşiilor a fost directţionată către Livia Mariea, sportivă care a finalizat cinci acţiuni la rând, toate din zona inelului, lucru ce le-a surprins pe arădence. Astfel, sfertul al treilea a consemnat un perfect 10-0 pentru Baschet Club Star, formaţie care nu a mai putut să rateze victoria.

După 40 de minute de joc, tabela a indicat un incredibil 46-16 pentru echipa Baschet Club Star, o diferenţă puţin prea mare cu ceea ce s-a întâmplat pe teren. În urma acestui succes, fetele pregătite de Valentin Bâlă au ajuns în semifinalele Ligii Naţionale feminine sub 12 ani, întrecere care are loc la Braşov. În penultimul act, gruparea din Capitală se va afla faţă în faţă cu LAPI Dej, în timp ce LPS Arad şi CSU Cuadripol Braşov se vor lupta pentru o altă poziţie în finala mare a turneului. Jucătoarele alb-roşii şi-au îndeplinit deja obiectivul fixat la începutul competiţiei, anume o clasare în primele zece team-uri din România la această categorie de vârstă, cea a sportivelor născute în anii 2000-2001 şi chiar şi mai mici. Disputa dintre echipele Baschet Club Star şi LAPI Dej este programată vineri, de la ora 18.00.

În faza optimile de finală, echipa Baschet Club Star a eliminat formaţia Galactica Cluj, scor 48-34, la capătul unui meci foarte disputat. Pentru a afla detalii despre joc, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: