luni, 29 aprilie 2013

UNDER 12. Băieţii au învins CSŞ 3 Steaua: 46-20

Alb-roşii au dominat meciul cu Steaua
Cele 14 puncte marcate de Răzvan Minculescu au făcut diferenţa, duminică, în meciul pe care echipa Baschet Club Star l-a susţinut, în deplasare, în faţa formaţiei CSŞ 3 Steaua. Jucătorii alb-roşii s-au impus cu scorul de 46-20 într-o întâlnire din cadrul play-off-ului Campionatului Muncipal masculin sub 12 ani, partida fiind dominată de învingători încă din debutul acesteia. Matei Toader, Ştefan Dima şi David Iancu au avut câte opt puncte fiecare şi au contribuit decisiv la succesul băieţilor de la categoria Under 12.

La primul meci oficial într-un echipament nou, furnizat prin amabilitatea firmei Kompas Events, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu au avut o evoluţie foarte bună şi nu au dezamagit. Calificaţi în play-off-ul Campionatului Municipal masculin sub 12 ani, Ştefan Dima şi colegii săi au bifat prima victorie în fazele superioare ale acestei întreceri cu o ţinută inedită. Tehnicienii alb-roşiilor au avut posibilitatea să ruleze întreg lotul disponibil, singura absenţă rămânând, la această dată, cea a căpitanului Eduard Harabagiu, situaţia acestuia urmând să se definitiveze până cel mai târziu până la începutul calificărilor pentru Liga Naţională Under 12 de la Târgu Mureş, din perioada 7-14 iulie, acolo unde vor fi prezenţi şi sportivii grupării din Capitală. În intervalul 31 mai-2 iunie, lotul masculin va lua parte la calificări.

Info Ultimul meci pe care jucătorii alb-roşii l-au susţinut în cadrul Campionatului Municipal masculin sub 12 ani a avut loc în urmă cu patru săptămâni contra formaţiei Royal Fun Bucureşti. Echipa Baschet Club Star a câştigat, la limită, pe final, cu scorul de 29-28. Detalii aici...

Componenţii echipei Baschet Club Star au intrat perfect în meci şi s-au distanţat rapid la trei posesii. Răzvan Minculescu (foto, la minge) a adus puncte importante pentru oaspeţi atât de la semidistanţă dar şi din spaţiul de trei secunde. După primul sfert, tabela a indicat 13-1 pentru Ştefan Dima şi colegii săi. David Iancu şi Adrian Cheeană au evoluat excelent duminică şi au făcut ca diferenţa să crească la 22-5 în favoarea băieţilor pregătiţi de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu. În partea a doua a întâlnirii, oaspeţii au continuat să-şi impună ritmul, astfel că avansul alb-roşiilor s-a mărit la 34-8, după un parţial de 12-3 consemnat în cea de.a treia perioadă. Ultimele minute nu au adus nimic nou pe tabela de marcaj, rezultaul final al jocului cu Steaua fiind de 46-20 la capătul celor 40 de minute regulamntare de joc.

Cel mai bun marcator al partidei dintre Baschet Club Star şi CSŞ 3 Steaua a fost Răzvan Minculescu, componentul alb-roşiilor având 14 puncte trecute în cont. Acesta a fost ajutat de Matei Toader, Ştefan Dima şi de David Iancu, fiecare cu câte opt puncte realizate. Adrian Cheeană a adus alte patru puncte iar Pterişor Tănasă încă două. Matei Şohan a transformat o aruncare liberă din cele două de care a beneficiat şi a înscris primul său punct într-un meci oficial din cadrul Campionatului Municipal masculin sub 12 ani. Radu Dună, Andrei Pandele, Fabian Ifrim şi Georgian Harnagea şi-au adus şi ei un aport deosebit la succesul oaspeţilor cu 46-20. Săptămâna viitoare nu se vor programa jocuri în întrecerea din Capitală deoarece vor fi Sărbătorile Pascale iar Baschet Club Star va avea liber.

Lotul masculin de juniori trei a câştigat, sâmbătă, scor 37-15, meciul de pe teren propriu cu ACS Champions. Puteţi vedea imagini de la această partidă, accesând acest link...

Niciun comentariu: