vineri, 10 mai 2013

SEMIFINAL. BC Star - Bega Timișoara 61-69

Sursa foto: arhivă BC Star
Cele 18 puncte marcate de Alexandra Marin plus alte 12 venite pe mâna Dianei Șușnea nu au fost necesare pentru ca jucătoarele alb-roşii să debuteze, vineri, cu o victorie, în partida cu Bega Timişoara, scor 61-69, din prima etapă a seriei semifinale 1 din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, grupa valorică A. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au impus ritmul până la pauza mare după care a venit o cădere inexplicabilă în sfertul al treilea, moment în care adversarele au profitat şi au relizat o diferenţă ce avea să fie decisivă până la final.

Chiar dacă nu a evoluat la capacitate maximă, fiind nerefăcută complet după o accidentare, Alexandra Marin a fost cea mai bună marcatoare a partidei dintre echipele Baschet Club Star şi Bega Timişoara, pivotul alb-roşiilor bifând 18 puncte, trei recuperări şi patru capace în aproape 27 de minute petrecute pe parchet. Diana Şuşnea, 12 puncte, şi Ruxandra Mihai, ultima autoare a şapte puncte, au fost alte două remarcate din tabăra grupării din Capitală, acolo unde Roxana Mihai, zece puncte dar şi şapte posesii pierdute, a fost eliminată pentru acumularea a cinci greşeli personale, într-un moment în care bucureştencele au avut şansa să revină pe tabelă spre final. Ana Florea, şase puncte şi cinci pase decisive, a avut posibilitatea să întoarcă soarta partidei însă a ratat o acţiune singură cu coşul plus alte două aruncări libere ce ar fi putut răsturna situaţia disputei.

Statistică Pentru a vedea evoluţia tuturor jucătoarelor alb-roşii din meciul de vineri, contra formaţiei Bega Timişoara, accesaţi acest link. Gruparea din Banat s-a impus cu scorul de 69-61, după ce, la pauza mare, diferenţa a fost de un singur punct în favoarea învingătoarelor.

Echipa Baschet Club Star a început meciul în formula Ruxandra Mihai, Roxana Mihai, Georgiana Ifrim, Alexandra Marin şi Cristina Grigore. Formaţia de debut s-a dovedit a fi una inspirată deoarece alb-roşiile au revenit de la 6-7, în minutul cinci, la 16-14 la finalul primei perioade. Sfertul al doilea a fost unul deosebit de disputat, Diana Şuşnea remarcându-se de fiecare dată în ofensivă, în timp ce Roxana Agachi a recuperat mingi importante. Totuşi, adversarele au realizat un parţial de 19-16 şi au condus la jumătatea partidei cu 33-32. După revenirea de la cabine, alb-roşiile au cedat ritmul şi nu au mai avut aceeaşi uşurinţă la finalizare în atac iar acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj, acolo unde sportivele de la Bega Timişoara s-a distanţat la şapte puncte, scor 54-47, după 30 de minute.

Ruxandra Mihai şi Diana Şuşnea au încercat să-şi readucă echipa în meci însă acest lucru nu a mai fost posibil pentru că adversarele au gestionat perfect ecartul pe care l-au luat la finalul sfertului trei. Ana Florea şi Roxana Agachi şi Roxana Mihai şi-au pierdut concentrarea în momentele-cheie şi au ratat acţiuni decisive, astfel că adversarele şi-au conservat diferenţa şi chiar au mărit-o până la 69-61. Jucătoarele alb-roşii au avut 60 de atacuri şi au finalizat doar 27 dintre acestea, în timp ce, la linia de aruncări libere, procentajul nu a fost unul destul de bun, doar 46%, echivalentul a şapte finalizări din 15 posibile. Fetele pregătite de Valentin Bâlă mai au de disputat alte patru întâlniri la turneul semifinal de la Târgu Secuiesc, vineri seară urmând să întâlnească pe CSŞ Sfântu Gheorghe în etapa a doua.

Pentru a putea vizualiza lotul echipei Baschet Club Star la categoria de vârstă rezervată jucătoarelor sub 14 ani, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: