sâmbătă, 6 iulie 2013

UNDER 12. Victorie cu CSŞ Constanţa, scor 35-18

Alb-roşiile s-au impus sub panou
Lavinia Dinu şi-a condus, sâmbătă dimineaţă, echipa spre victorie în meciul dintre formaţiile Baschet Club Star şi CSS 1 Constanţa din cadrul turneului final al Ligii Naţionale Under 12, la feminin. Jucătoarele alb-roşii s-au impus cu scorul de 35-18 şi s-au clasat, la finalul competiţiei, pe poziţia 21 în ţară la categoria de vârstă rezervată sportivelor născute în anii 2001-2002. Cele 12 puncte şi opt recuperări ale Laviniei Dinu au fost decisive în stabilirea învingătoarei unei partide dominate clar de Amalia Cranta şi colegele ei.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Partia a fost programată la o oră destul de matinală, 8.00 dimineaţa, astfel că ambele echipe au început mai greu întâlnirea care a contat pentru stabilirea poziţiilor 21-22 în România. Amalia Cranta a transformat două aruncări libere iar Teodora Ciupiutu a înscris un coş din acţiune pentru un debut de 4-0. La jumătatea disputei scorul a fost de 13-11 în favoarea alb-roşiilor, care au avut în Lavinia Dinu şi în Ingrid Praschiv sportivele care au făcut ca Baschet Club Star să fie în avantaj la pauză. După reluare, Amalia Cranta şi Lavinia Dinu au mărit ecartul şi au făcut ca tabela să indice 19-14, după 30 de minute. Ultima perioadă a arătat o altă faţă a fetelor pregătite de Valentin Bâlă şi de Ioana Topîrceanu, care au terminat cu un parţial de 16-4, echivalentul a 35-18 după 40 de minute de joc.

Statistică La turneul final al Ligii Naţionale de Minibaschet, categoria sub 12 ani, la feminin, echipa Baschet Club Star s-a impus în cinci din cele nouă partide disputate la această competiţiei. Detalii citiţi aici..

Cele 12 puncte marcate de Lavinia Dinu au fost sufieciente pentru a face diferenţa între echipele Baschet Club Star şi CSŞ 1 Constanţa, în partida de sâmbătă dimineaţă. Maria Stratulat a mai adăugat alte zece puncte iar Teodora Ciupitu a mai plusat cu opt puncte pentru un succes meritat al alb-roşiilor. Amalia Cranta a bifat doar trei puncte însă a evoluat foarte bine, fiind servantul ideal, aproape de fiecare dată, pentru colegele sale, în ofensivă. Maria Topîrceanu şi Ingrid Paraschiv au înscris şi ele un coş din acţiune fiecare şi au mărit ecartul. Gruparea din Capitală a dominat partida şi a condus disputa cu formaţia de pe Litoral din primul şi până în ultimul minut şi a obţinut, la final, poziţia 21 în România, la capătul unui turneu final dificil pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă şi Ioana Topîrceanu.

La actuala ediţie a turneului final al Ligii Naţionale feminine de Minibaschet, întrecere rezervată sportivelor născute în anii 2001-2002 şi chiar şi mai mici, lotul alb-roşiilor nu a avut decât zece sportive, minimum posibil pentru a putea începe un meci. Pe foile de arbitraj au fost trecute Lavinia Dinu, Teodora Ciupitu, Amalia Cranta, Maria Stratulat, Maria Topîrceanu, Ingrid Paraschiv, Claudia Ilie, Bianca Butilică, Irina Carp şi Ana Stratulat, ultima aleasă cea mai tânără sportivă, în vârstă de doar opt ani, la această competiţie. Fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Ioana Topîrceanu au susţinut nouă partide la Târgu Mureş, acolo unde s-au impus de cinci ori şi au pierdut patru întâlniri, având o medie de 37,11 puncte marcate pe meci, 19,55 dintre acestea fiind realizate de Teodora Ciupitu şi de Lavinia Dinu.

Într-un alt meci disputat la turneul final al Ligii Naţionale Under 12 feminin, jucătoarele alb-roşii au trecut şi de Colegiul "Alexandru Ceuşianu" Reghin. Detalii aici... 

Niciun comentariu: