sâmbătă, 15 februarie 2014

BABYBASCHET. Joc pierdut cu CSŞ 6 Buc: 14-31

Sursa foto: Arhivă BC Star
Echipa Baschet Club Star a pierdut cel de-al şaptelea meci consecutiv la categoria sub zece ani. În etapa a opta a Campionatului Municipal feminin de babybaschet, jucătoarele alb-roşii au cedat întâlnirea cu formaţia CSŞ 6 Bucureşti, scor 14-31. Deşi partida a avut loc în sala Şcolii 103 din Capitală, adversarele au fost cele care, pe foaia oficială, au apărut drept gazde, conform programului întrecerii. În clasament, Ana Stratulat şi colegele sale nu au reuşit să părăsească utima poziţie.

REZULTATUL MECIULUI TUR:
BC STAR - CSŞ 6 BUC. 7-37


Jucătoarele alb-roşii au început destul de bine partida de sâmbătă, contra formaţiei CSŞ 6 Bucureşti. Chiar dacă adversarele au finalizat primele, Ana Stratulat a marcat trei puncte consecutive, lucru care a făcut ca echipa Baschet Club Star să fie în avantaj, scor 3-2. Echilibrul a continuat în perioada de debut însă două greşeli neforţate ale fetelor pregătite de Valentin Bâlă au făcut ca diferenţa să fie de cinci puncte în favoarea oponentelor, 8-3, după zece minute. Vanessa Preda a fost cea care şi-a ţinut colegele aproape de combatante, Ana Stratulat a bifat alte două libere iar Bianca Butilică şi Ana Radu, ultima la prima sa partidă oficială pentru BC Star, au continuat să pună probleme celor de la CSŞ 6. După 20 de minute de la debut, tabela a indicat un deficit de cinci puncte, scor 7-12.

Statistică Pentru a putea vedea toate etapele, rezultatele şi clasamentul Campionatului Municipal feminin de babybaschet, precum şi datele în care jucătoarele alb-roşii vor mai avea de disputat meciuri, click aici...

După reluare, adversarele au bifat un parţial perfect şi au adus pe tabelă şase puncte fără răspuns, astfel că sportivele echipei Baschet Club Star s-au văzut conduse la 11 puncte diferenţă, după 30 de minute, atunci când tabela a indicat 7-29. Ana Stratula şi Bianca Butilică au ratat singure cu panoul, în două rânduri, Ana Radu a evoluat cu trac, fiind la debutul său într-un meci oficial, în timp ce Alexia Pârvan şi Vanessa Preda nu au mai fost la fel de combative ca în prima parte a întâlnirii cu CSŞ 6. Ultimul sfert a fost unul în care echilibrul s-a rupt definitiv, alb-roşiile neputând să revină la timonă. Mai mult, fetele pregătite de Valentin Bâlă s-au aflat de câteva ori în situaţii excelente de a finaliza, lucru care nu a fost posibil. Cu toate acestea Ana Stratulat şi Ana Radu au adus şapte puncte în ultimul sfert.

Scorul final a fost de 31-14 pentru formaţia Clubul Sportiv Şcolar 6, însă jucătoarele alb-roşii au fost cu mult peste evoluţiile anterioare şi au reuşit să-şi depăşească media de şase puncte pe meci, cât au avut în turul Campionatului Municipal feminin de babybaschet. De data aceasta, banca tehnică a echipei Baschet Club Star a avut parte de o rotaţie mai lungă, de nouă sportive, faţă de şase câte au început această ediţie a întrecerii din Capitală. Chiar dacă Claudia Ilie nu a prins o zi tocmai fastă iar Daria Săndulescu şi Ştefania Constantinescu sunt, încă, mai mici cu doi ani faţă de vârsta minimă eligibilă, Ana Stratulat şi coelegele sale au arătat că au posibilitatea de a face un retur mai bun decât ce s-a realizat în prima parte a competiţiei, cu toate că BC Star a rămas pe ultimul loc în clasament.

Etapa următtoare echipa Baschet Club Star va întâlni, pe teren propriu, formaţia Olimpia. În tur, adversarele alb-roşiilor s-au impus, acasă, cu scorul de 37-6. Detalii puteţi citi aici...

Niciun comentariu: