duminică, 18 mai 2014

MINIBASCHET. Înfrângere cu CSŞ 2, scor 39-51

Sub panouri, lupta a fost aprigă
După două sferturi nu tocmai reuşite, în care adversarele s-au distanţat decisiv, jucătoarele alb-roşii au revenit după pauză şi au realizat un parţial de zece puncte, fără a putea să întoarcă rezultatul meciului de duminică, scor 39-51, cu formaţia CSŞ 2 Bucureşti. Partida a contat pentru etapa a doua a turneului semifinal din cadrul Campionatului Municipal feminin de minibaschet, seria I. În urma acestui rezultat, echipa Baschet Club Star se află pe poziţia a treia în grupă.

Meciul dintre echipele CSŞ 2 Bucureşti şi Baschet Club Star de duminică, de pe terenul primei formaţii, a început în avantajul gazdelor care s-au distanţat la trei posesii după sfertul de debut, atunci când tabela a indicat 11-5. Au urmat alte zece minute în care amfitrioanele şi-au mărit avantajul profitând de faptul că Lavinia Dinu nu a putut să se lupte de una singură cu adversarele directe, acestea dublând continuu şi închizând spaţiul de trei secunde. La pauza mare, avansul s-a mărit la un incredibil 31-9 pentru adversare, acestea asigurându-şi, în mare măsură, o posibilă victorie pentru runda a doua. După reluare, fetele pregătite de Valentin Bâlă au schimbat ritmul iar Amalia Cranta, Lavinia Dinu, Ingrid Paraschiv, Irina Carp şi Maria Cuţaru au realizat un parţial de 30-20 în ultimele două sferturi, însă nu au mai schimbat învingătoarea.

Galerie foto Gazdele au profitat şi de faptul că au avut, în câteva faze, un arbitraj oarecum părtinitor, oficialii partidei comiţând câteva erori, însă numai de partea amfitrioanelor. Lavinia Dinu, Amalia Cranta şi Ingrid Paraschiv au fost cele mai faultate sportive de pe teren în meci.

Cu 17 puncte, 11 recuperări şi zece capace, Lavinia Dinu şi-a trecut în palmares prima triple double din carieră, jucătoarea alb-roşiilor având o prestaţie deosebită în partea a doua a partidei de duminică. Amalia Cranta a bifat 10 puncte şi patru intercepţii, la care a mai adăugat trei pase decisive, în timp ce Ingrid Paraschiv a încheiat cu un total de opt puncte, trei coşuri fiind finalizate din acţiune. Irina Carp şi Diana Pătran au înscris fiecare câte un coş de sub panou şi au mai adăugat alte patru puncte în contul oaspetelor. Echipa Baschet Club Star a beneficiat de 20 de aruncări libere, însă doar şapte au fost transformate. La capitolul recuperări, gazdele s-au impus sub inel, acolo unde, de altfel, în prima jumătate, au controlat disputa şi au adus puncte importante, care au făcut diferenţa pe final de joc.

Per ansamblu, formaţia CSŞ 2 Bucureşti a fost mai pragmatică şi a realizat o împerechere mai bună a jucătoarelor în primele două sferturi, aceasta fiind, de altfel, cheia succesului adversarelor. Echipa Baschet Club Star a pierdut disputa cu scorul de 39-51, rezultat în urma căruia ocupă locul al treilea în seria semifinală I din cadrul Campionatului Municipal feminin de minibaschet. Lider a rămas CSŞ 6 Bucureşti, urmată fiind, la egalitate de puncte, patru, de CSŞ 2 Bucureşti, cele două grupări fiind despărţite de coşaveraj. Pe poziţiile patru şi cinci se află CET Govora şi CS Otopeni, în timp ce ACS Champions închide ierarhia acestei grupe. Etapa viitoare, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor evolua în faţa propriilor suporteri, urmând să întâlnească, la sala Şcolii 103 din Capitală, pe CET Govora.

În prima etapă din seria semifinală I a Campionatului Municipal feminin de minibaschet, echipa Baschet Club Star a profitat de neprezentarea celor de la ACS Champions. Detalii aici...

Niciun comentariu: