vineri, 1 august 2014

TRANSFER. Sarah Dumitrescu va evolua la Star

Sarah Alexandra Dumitrescu
Una dintre cele mai experimentate jucătoare in ţară la categoria sportivelor născute în anul 2000 va face parte din lotul echipei BC Star Pro Basketball Academy Bucureşti. Sarah Dumitrescu se va alătura grupării din Capitală începând cu data de 7 august, atunci când sportiva va reveni din Statele Unite ale Americii, acolo unde a fost selectată la celebra IMG Academy. Deşi a primit o bursă, Sarah a ales să evolueze pentru alb-roşii, dorinţa sa fiind să cucerească o medalie cu formaţia la care va activa din noul sezon 2014-2015.

În campionatul recent încheiat, Sarah Dumitrescu a evoluat pentru formaţia Olimpia Bucureşti, acolo unde a ajuns până în finala mică a Campionatului Naţional feminin Under 14, unde a cucerit medalia de bronz chiar în faţa echipei Baschet Club Star. Sportiva a început sportul de performanţă la team-ul Dan Dacian Bucureşti, alături de antrenorii Florina Căpăţână şi Dan Dacian. Noua componentă a BC Star Pro Basketball Academy a declarat că datorită acestor tehnicieni iubeşte baschetul iar cei doi vor fi, de fiecare dată, speciali pentru ea deoarece au făcut-o să înţeleagă şi să respecte baschetul. În privinţa viitorului său, Sarah a spus că abia aşteaptă să câştige o medalie alături de noile sale colege, fiind convinsă de faptul că acest lucru este posibil, deşi este conştientă că fetele pregătite de Valentin Bâlă vor avea de înfruntat adversare puternice.

Parteneriat Începând din sezonul competiţional 2014-2015, echipa Baschet Club Star a semnat un acord cu Pro Basketball Academy, noua denumire a grupării din Capitală urmând să fie BC Star Pro Basketball Academy Bucureşti. Detalii puteţi citi accesând acest link...

Născută pe data de 11 septembrie 2000, Sarah Dumitrescu va evolua atât la categoria junioarelor I, în competiţiile din Capitală, cât şi în lotul echipei BC Star Pro Basketball Academy care va fi înscris în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. Sportiva are 1,78 metri înălţime şi 54 de kilograme şi va fi folosită pe postul de coordonator de joc, acolo unde va face pereche cu Ruxandra Mihai, pe această poziţie. Sarah are ca jucători preferaţi pe Derrick Rose şi pe Michael Jordan şi hobby-urile sale sunt atletismul şi fitness-ul şi a ţinut să le transmită noilor sale colege că este încântată să facă parte din această echipă şi este sigură că acomodarea nu va fi o problemă deoarece fetele se cunosc de aproape doi ani, fie ca adversare, fie din selecţiile din programul "Performbaschet - un pas înainte".

Sarah Dumitrescu va reveni din Statele Unite pe 7 august, cu trei zile după începerea pregătirii echipei BC Star Pro Basketball Academy, urmând să se alăture apoi programului grupării din Capitală. Oficializarea transferului şi actele pentru ca noua componentă a alb-roşiilor să facă parte din lot se vor finaliza până cel mai târziu la jumătatea lunii august, după eliberarea dezlegării şi a licenţei de joc de la Olimpia Bucureşti. În vârstă de 14 ani, sportiva a început baschetul de performanţă în octombrie 2011, pentru ca, trei luni mai târziu, să înfrunte chiar pe Baschet Club Star, într-un meci în care alb-roşiile s-au impus, la acea dată, cu scorul de 84-10. La turneul final Under 14, Sarah Dumitrescu a avut medii de 6,6 puncte, 6,2 recuperări şi 1,4 pase decisive în cele cinci întâlniri din această fază a întrecerii.

Cu o săptămână înainte de achiziţia Sarei Dumitrescu, echipa BC Star Pro Basketball Academy a ajuns la un acord şi cu Alexia Vlad-Neagu, sportivă care a activat la Raptors Bucureşti. Detalii aici...

Niciun comentariu: