sâmbătă, 15 noiembrie 2014

UNDER 14. Eşec, acasă, cu Sportul Studenţesc

Amfitrioanele au cedat pe teren propriu
După un meci în care nu am consemnat decât o singură dată egalitatea şi de două ori schimbare de lider pe tabela de marcaj, echipa BC Star Pro Basketball Academy a pierdut, sâmbătă, scor 40-59, partida de pe teren propriu cu formaţia Sportul Studenţesc Dan Dacian. Întâlnirea a contat pentru etapa a şasea, prima a returului grupei D de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14. În urma acestui rezultat, alb-roşiile mai păstrează doar şanse teoretice pentru semifinale.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Ilinca Păun a încheiat partida cu formaţia Sportul Studenţesc Dan Dacian Bucureşti cu 12 puncte şi a fost principala realizatoare din tabăra gazdelor. Maria Marin a terminat cu zece puncte şi trei intercepţii, fiind una din sportivele care au încercat să-şi ţină mereu colegele în meci. Cu o evoluţie excepţională, la numai 11 ani, Ingrid Paraschiv a fost, de departe, surpriza plăcută din lotul alb-roşiilor, jucătoarea bifând şapte puncte, trei intercepţii, două pase decisive şi un capac. Antonia Alexe a terminat doar cu cinci puncte, mult prea puţine pentru talia sa. Amalia Cranta şi Alexia Vlad-Neagu au cumulat şase puncte împărţite în mod egal. În urma acestui rezultat, şansele de calificare în fazele semifinale ale echipei BC Star Pro Baskteball Acaemy au mai rămas doar unele teoretice, însă foarte scăzute.

Statistică În partida tur, care a avut pe terenul formaţiei Sportul Studenţesc Dan Dacian, echipa BC Star Pro Basketball Academy a câştigat cu scorul de 46-43, după o partidă în care jucătoarele alb-roşii au recuperat un deficit de 16 puncte, scor 5-21. Detalii puteţi citi aici...

În meciul de sâmbătă, echipa BC Star Pro Basketball Academy a intrat foarte prost în joc, prestaţia Antoniei Alexe fiind una de nerecunoscut. Pivotul gazdelor nu a finalizat decât una din cele şapte acţiuni de care a beneficiat iar acest lucru s-a văzut şi pe tabelă, adversarele aflându-se în avantaj, scor 22-5, la capătul primului sfert. În cea de-a doua perioadă, amfitrioanele au părut că pot recupera deficitul, Ilinca Păun şi Maria Marin marcând aproape de fiecare dată. La pauză a fost 31-19 pentru Sportul Studenţesc Dan Dacian. După reluare, Ingrid Paraschiv a încântat tribunele cu câteva reuşite de efect iar Maria Marin şi Ilinca Păun au finalizat de sub panou, când au avut ocazia. A fost însă prea puţin pentru o eventuală victorie a alb-roşiilor, formaţia pregătită de Liliana Barbu pierzând cu 40-59.

După şase etape disputate în grupa D de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa BC Star Pro Basketball Academy se află pe ultimul loc cu un singur succes, echivalentul a şase puncte. Lider neînvins în serie a rămas CSŞ Ploieşti cu maximum de puncte acumulate, 12. Pe locul al doilea se află Phoenix Constanţa, gruparea de pe Litoral fiind urmată de CSM CSŞ Târgovişte şi de Sportul Studenţesc Dan Dacian. Pentru a mai putea spera la fazele semifinalele, alb-roşiile au nevoie de victorii în partidele cu formaţiile din Constanţa şi din Târgovişte, însă la diferenţe de cel puţin zece puncte, iar Sportul Studenţesc Dan Dacian să piardă toate disputele pe care le mai are programate. Runda viitoare, fetele pregătite de Liliana Barbu vor evolua, în deplasare, cu CSM CSŞ Târgovişte.

Etapa trecută, echipa BC Star Pro Basketball Academy a pierdut partida de pe teren propriu contra formaţiei CSŞ Ploieşti. Detalii aici...

Niciun comentariu: