luni, 29 decembrie 2014

NAŢIONALĂ. Prima şansă la victorie cu Austria

Credit foto: fibaeurope.com
După ce a pierdut toate meciurile pe care le-a disputat în grupa B din cadrul turneului interaţional de la Pecs, competiţie organizată de federaţia din Ungaria pentru loturile Under 16 feminin, naţionala ţării noastre va întâlni, marţi de dimineaţă, selecţionata similară a Austriei. Partida este programată să înceapă la ora 9.00, ora locală, 10.00 în ţară, şi va conta pentru locurile 7-8, ultimele două poziţii la această întrecere. Din punct de vedere statistic, tricolorele pornesc cu prima şansă la victorie în acest joc.

VEDEŢI LOTUL AUSTRIEI

Pentru turneul internaţional din Ungaria, selecţionerii Cătălin Tănase, Larisa Toma şi Eduard Ferencz au convocat 13 jucătoare de la opt cluburi din ţară. Tricolorele sunt reprezentate de Claudia Dinu, Maria Ţicu şi de Raluca Mihai, toate de la ACS Champions Bucureşti, de Mara Ferariu, Teodora Armanu şi de Iulia Brezoi, cele trei fiind legitimate la CSU Cuadripol Braşov, de Sarah Dumitrescu şi de Alexandra Ghiţă de la BC Star Pro Basketball Academy Bucureşti, de Sonia Cazacu de la Olimpia Bucureşti, la care le mai adăugăm pe Irina Parau, sportivă la Galactica Cluj-Napoca, Ana Vîrjoghe de la CSŞ CSM Târgovişte, Roberta Salaian de la LAPI Dej şi Boglarka Biszak de la KSE Târgu Secuiesc. Fetele s-au reunit la Arad, pe 26 decembrie, zi în care s-a şi plecat spre localitatea maghiară Pecs.

Statistică În meciurile pe care le-a disputat în cadrul grupei B, naţionala ţării noastre a întâlnit trei dintre cele mai bune selecţionate sub 16 ani la feminin din Europa, echipele Cehiei, vicecampioana continentală en tritre, Serbiei şi Slovaciei. Tricolorele au pierdut toate jocurile la diferenţe semnificative, de peste 40 de puncte. Detalii aici...

Cu o medie de doar 27 de puncte marcate pe meci, naţionala sub 16 ani a Austriei nu pare să fie un adversar foarte dificil pentru fetele pregătite de Cătălin Tănase. Cu un plus la talie, tricolorele au prima şansă, din punct de vedere statistic, în faţa unei formaţii care şi-a păstrat şase sportive ce au evoluat la Campionatul European feminin Under 16. Acestea sunt Rebekka Kalaydjiev, Bettina Kunz, Anja Knoflach, Luise Huber, Valentina Klocker şi Antonia Reissner, în timp ce, din tabăra noastră, doar Claudia Dinu a mai cunoscut experienţa unei competiţii de un asemnea calibru, la nivel european. Ca şi România, Austria face parte din Divizia B în disputele la nivel înalt de pe Bătrânul Continent, la această categorie de vârstă, adversarele noastre de marţi nefiind creditate cu şanse prea mari victorie.

În turneul internaţional de la Pecs, selecţionata sub 16 ani a Austriei a marcat doar 27 de puncte pe meci şi nu a câştigat nicio întâlnire, adversarele triclorelor fiind învinse net de Ungaria, scor 27-114, de Polonia, scor 28-86, şi de Slovenia, scor 24-60, potrivit site-ului oficial al forului de specialitate maghiar, unde are loc întrecerea. Fetele noastre au avut, până acum, în faţă doar naţionale de top din Europa, disputa cu Austria fiind, de departe, una cu mult mai abordabilă decât meciurile cu Cehia, cu Serbia şi cu Slovacia. La ultimul act al Campionatului European din sezonul trecut, adversarele fetelor noastre au avut medii de 36,3 puncte, 38 de recuperări şi 5,8 pase decisive pe meci, cu mult sub cele înregistrate de România. Sportivele pregătite de Cătălin Tănase vor reveni în ţară abia marţi seara.

Pentru a vedea detalii legate de lotul României, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: