duminică, 11 august 2013

REUNIRE. Lotul feminin revine la antrenamente

Fetele au deja trei ani de experienţă
După o vacanţă de o lună şi jumătate, din 27 iunie şi până pe 11 august, jucătoarele echipei Baschet Club Star urmează să revină la antrenamente. Reunirea lotului feminin va avea loc luni, 12 august, dimineaţă, la sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă vor avea programate, ca şi până acum, şedinţele tehnico-tactice şi meciurile din sezonul competiţional 2013-2014, la U12, U14 şi U15.

ANALIZA SEZONULUI COMPETIŢIONAL 2012-2013

În noua stagiune, 2013-2014, echipa Baschet Club Star va fi înscrisă în Campionatul Naţional feminin Under 14, jucătoare născute în anii 2000-2001, la care se va mai adăuga şi participarea în competiţia rezervată sportivelor sub 15 ani, 1999-2000, întrecere disputată tot la nivel naţional. În Bucureşti, alb-roşiile vor evolua la junioare trei şi la junioare doi, potrivit conducerii clubului. Antrenorii grupelor feminine au fost confirmaţi şi pentru sezonul competiţional care va debuta pe 15 septembrie, eventualele modificări urmând să fie anunţate pe parcurs. Antrenamentele vor avea loc tot în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103, acolo unde, de aproape cinci ani, Baschet Club Star îşi desfăşoară activitatea de performanţă, având o colaborare foarte bună cu această instituţie şi pe următorul an şcolar, unul deosebit de important pentru fete.

Info Şi la nivel şcolar, fetele pregătite de Valentin Bâlă s-au remarcat în competiţiile organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, după ce, în luna mai, au participat la turneul final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, disciplina baschet. Detalii puteţi citi la acest link...

La capitolul noutăţi, pentru actuala ediţie de campionat, Ioana Săndulescu a decis să reununţe la sportul de performanţă, sportiva motivându-şi decizia prin faptul că nu mai poate evolua la nivelul colegelor sale. În locul său urmează să sosească, până cel mai târziu pe 1 septembrie, o jucătoare care să ocupe poziţia rămasă liberă, cel puţin pentru categoria junioarelor trei. În pauza competiţională, conducerea echipei Baschet Club Star a încercat să aducă în lot trei noi componente, o decizie finală în privinţa acestor posibile transferuri urmând a se lua la finalul lunii august. Până atunci, fetele pregătite de Valentin Bâlă îşi vor continua antrenamentele în formula cunoscută, cea din sezonul recent încheiat, având în componenţă 18 jucătoare, toate legitimate conform regulamentelor F.R. de Baschet.

Potrivit site-ului oficial al forului de specialitate din ţara noastră, Campionatul Naţional feminin Under 14 va debuta pe data de 15 septembrie, dumimică, dată la care jucătoarele alb-roşii vor avea primul meci oficial la categoria rezervată junioarelor trei. În ceea ce priveşte Campionatul Naţional feminin Under 15, acesta va începe mai târziu, în perioada 8-10 noiembrie, atunci când este programat primul turneu din faza preliminară. Până atunci însă, grupa jucătoarelor născute în anii 1999-2000 nu va sta şi va evolua la junioare doi, pe Capitală, prima rundă urmând să înceapă sâmbătă, pe 21 septembrie. În perioada 12 august - 1 septembrie, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor avea două antrenamente pe zi, toate acestea în sală, în acest an neavând în plan şi o perioadă centralizată de pregătire montană.

În urmă cu un sezon, lotul feminin al Baschet Club Star a avut programată reunirea în ultima perioadă a lunii august. Detalii aici...

Niciun comentariu: