duminică, 27 octombrie 2013

MUNICIPAL. Star a trecut de Sport For All cu 89-34

Fetele de la Star s-au impus sub panou
Lotul feminin sub 14 ani al echipei Baschet Club Star a ajuns la cea de-a zecea victorie consecutivă, în acest sezon, în partidele din cadrul Campionatului Naţional rezervat sportivelor născute în anii 2000-2001 dar şi în cadrul aceleiaşi întreceri la nivelul Capitalei. Jucătoarele alb-roşii au depăşit, sâmbătă, în deplasare, scor 89-34, formaţia Sport For All, după un meci în care echilibrul a stat sub semnul întrebării doar în primele opt minute din etapa a treia a disputelor din Bucureşti, la Under 14 feminin.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Fără cinci componente din lotul de bază, Denisa Ţurcan, Amalia Cranta, Maria Stratulat, Ioana Săndulescu şi Georgiana Ifrim nefiind convocate pentru această întâlnire, la acestea adăugându-se, pe parcurs, accidentările Alexandrei Marin şi ale Oanei Dima, echipa Baschet Club Star nu a avut probleme în a se impune doar cu patru sportive din lotul standard pentru această categorie. Ruxandra Mihai, Livia Mariea, Lavinia Dinu şi Roxana Mihai au evoluat perfect şi nu au făcut să se simtă lipsa colegelor lor. Alexandra Marin a stat pe teren doar 120 de secunde în timp ce Oana Dima a suferit o entorsă în debutul celui de-al treilea sfert al meciului cu Sport For All, până în acel moment pătrarul alb-roşiilor marcând 22 de puncte în tot atâtea minute petrecute pe parchet. Monica Ciobanu a debutat şi ea cu coş într-o partidă oficială, la Under 14.

Statistică În prima etapă din cadrul Campionatului Municipal feminin de junioare trei, echipa Baschet Club Star a avut o evoluţie fără greşeală în partida cu formaţia 4Sports, întâlnire pe care jucătoarele alb-roşii au câştigat-o cu scorul de 114-0. Detalii puteţi citi aici...

Ingrid Paraschiv şi Maria Topîrceanu au putut, în aceste condiţii, să prindă mai multe minute şi să-şi treacă numele pe lista marcatoarelor, în disputa cu formaţia Sport For All, ambele finalizând pe procedeu, ceea ce le-a dat încredere. Lavinia Dinu a evoluat fără probleme şi a marcat 12 puncte iar Bianca Butilică s-a bucurat de primul său meci oficial la categoria rezervată junioarelor trei. Cu minimum posibil de sportive pe foaia de arbitraj, zece, echipa Baschet Club Star a bifat două victorii consecutive în cadrul Campionatului Municipal feminin Under 14 şi a acumulat maximum de puncte, patru. Partida de sâmbătă a fost mai echilibrată doar în primul sfert, încheiat cu scorul de 15-11 pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă, după care alb-roşiile s-au distanţat până la un maximum posbil de 58 de puncte.

În finalul partidei cu Sport For All, gazdele au mai redus dintr-o diferenţă închisă la 55 de puncte, scor 89-34 pentru jucătoarele alb-roşii, după 40 de minute de la primul angajament. Oana Dima, cu o triplă de la aproximativ opt metri, şi Roxana Mihai, cu o reuşită aproape de mijlocul terenului, au făcut deliciul spectatorilor, în timp ce Ruxandra Mihai a fost aplaudată la scenă deschisă după câteva pătrunderi de efect. Bianca Butilică a avut şi ea şansa de a înscrie, însă aruncarea sa s-a oprit între panou şi inel la una dintre cele mai amuzante faze din această dispută. În clasament, fetele pregătite de Valentin Bâlă se află pe poziţia a treia, la un punct în spatele formaţiilor Sport For All şi CSŞ 2 Bucureşti, însă acestea au câte un joc în plus deoarece Baschet Club Star a avut etapă liberă în runda a doua.

Pentru a putea vizualiza toate etapele, rezultatele şi clasamentul Campionatului Municipal feminin de junioare trei, daţi click aici...

Niciun comentariu: