duminică, 24 noiembrie 2013

BABYBASCHET. Piticele au pierdut şi cu Slam

Sursa foto: arhivă BC Star
După un meci în care nu am consemnat niciodată egalitatea pe tabela de marcaj iar gazdele au condus în permanenţă, echipa Baschet Club Star a pierdut, duminică, în deplasare, scor 2-26, partida cu formaţia BC Slam din cadrul etapei a şaptea a Campionatului Municipal feminin de babybaschet, întrecere rezervată sportivelor născute în anii 2004-2005 şi mai mici. Jucătoarele alb-roşii au încheiat turul cu şapte înfrângeri şi se află pe ultimul loc în clasament cu şapte puncte acumulate.

Amfitrioanele au început perfect meciul cu echipa Baschet Club Star şi au condus cu scorul de 5-0 după prima perioadă, componentele formaţiei BC Slam fiind mai combative în sfertul de debut, astfel că acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj. Gazdele au continuat să-şi impună ritmul şi până la pauza mare, astfel că, după 20 de minute de la primul angajament am consemnat un avans de şapte puncte în favoarea organizatorilor. După reluare, Ioana Carp a transformat una din cele două aruncări libere de care a beneficiat, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu Ana Stratulat. Chiar şi aşa, fetele pregătite de Orlando Butilică şi de Ioana Topîrceanu nu au avut posibilitatea să se apropie de adversare, acestea având un lot mult mai omogen şi mai experimentat. Scor final, 26-2 pentru BC Slam în faţa Baschet Club Star.

Statistică Etapa trecută, jucătoarele alb-roşii au fost la un pas de o mare surpriză în Campionatul Municipal feminin de babybaschet, acolo unde echipa Baschet Club Star a avut şansa să se impună în faţa formaţiei BC Severin însă adversarele au fost mai pragmatice pe final.

Singurele marcatoare ale echipei Baschet Club Star, în meciul cu formaţia BC Slam, au fost Ioana Carp şi Ana Stratulat, ambele cu câte o aruncare liberă transformată. În actuala ediţie a Campionatului Municipal feminin de babybaschet, jucătoarele alb-roşii nu au avut puterea să câştige nicio partidă deşi au avut, în două rânduri, această şansă nefructificată însă. Vanessa Preda, Alexia Pârvan, Ştefania Constantinescu, Bianca Butilică şi Daria Săndulescu nu au găsit decât de foarte puţine ori drumul spre coşul advers, experienţa fiind decisivă în aceste situaţii. Cum majoritatea componentelor din lotul pregătit de Ioana Topîrceanu sunt născute în anul 2005, există speranţe destul de mari ca sezonul viitor Baschet Club Star să aibe un team competitiv şi care să poată pună reale probleme oponenţilor.

După şapte etape disputate în cadrul Campionatului Municipal feminin de babybaschet, echipa Baschet Club Star se află pe ultimul loc cu şapte puncte acumulate până acum. În actuala ediţie a competiţiei din Capitală au fost înscrise şapte formaţii, liderul al zi al întrecerii fiind Clubul Sportiv Şcolar 6 Bucureşti, formaţie urmată de BC Slam, la o singură lungime, şi de BC Severin. În faţa alb-roşiilor se află alte trei grupări, în ordine fiind vorba despre Olimpia, ACS Dan Dacian Sportul Studenţesc şi Vilis Bucureşti. Următoarea etapă va avea loc, din câte se pare în luna ianuarie a anului viitor sau la finalul disputării tuturor restanţelor, după cum au anunţat organizatorii. Fetele pregătite de Ioana Topîrceanu vor întâlni, runda care viitoare, a opta, pe CSŞ 6 Bucureşti, liderul la zi al acestei competiţii.

Rezultatele la zi şi clasamentul Campionatului Municipal feminin de babybaschet, sportive născute în anii 2004-2005, pot fi accesate aici...

Niciun comentariu: