duminică, 24 noiembrie 2013

UNDER 14. Victorie de vis cu Olimpia, scor 83-82!

Alexandra Marin a fost peste toţi
În cel mai frumos meci al seriei I de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, grupa valorică A, echipa Baschet Club Star a învins, duminică, pe teren propriu, scor 83-82, după prelungiri, formaţia Olimpia Bucureşti, în etapa a treia a competiţiei. Jucătoarele alb-roşii au evoluat perfect din punct de vedere tactic şi au remontat un deficit de 22 de puncte, au trimis partida într-o perioadă suplimentară şi după aceea s-au impus, la limită, la capătul unui final de infarct.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Alexandra Marin a fost imperială în meciul dintre echipele Baschet Club Star şi Olimpia, pivotul alb-roşiilor având o linie statistică impresionantă: 42 de puncte, 21 de recuperări, cinci capace şi patru intercepţii. Ruxandra Mihai a bifat şi ea o double double, 30 de puncte şi 16 pase decisive, ambele sportive realizând recorduri personale, prima la puncte marcate în carieră, cea de-a doua la assist-uri. După un început ezitant, fetele pregătite de Valentin Bâlă au revenit de la 9-31, în minutul 14 şi au recuperat superb deficitul din debutul întâlnirii. Chiar dacă Oana Dima, Livia Mariea şi Ruxandra Mihai au fost eliminate pentru cinci greşeli personale, Amalia Cranta, Lavinia Dinu, Ioana Săndulescu, Georgiana Ifrim şi Alexandra Marin au dovedit, în prelungiri, că au puterea şi forţa necesară de a se impune în momentele cele mai dificile.

Statistică Din lotul echipei Baschet Club Star a lipsit Roxana Mihai. Jucătoarea alb-roşiilor nu va mai putea fi folosită în acest sezon deoarece a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat şi va sta departe de teren. Fără ea, amfitrioanele au avut puterea să se impună pe final.

Ruxandra Mihai a marcat 22 din cele 30 de puncte înscrise în meciul cu Olimpia în sfertul al doilea al întâlnirii, atunci când căpitanul alb-roşiilor şi-a menţinut colegele în joc, alături de Alexandra Marin, Lavinia Dinu, Maria Topîrceanu şi de Ioana Săndulescu. Amfitrioanele au avut o revenire spectaculoasă, realizând, după 9-31 în minutul 14, un parţial de 23-7, echivalentul a 32-38 la jumătatea întâlnirii. După reluare, formaţia de bază a gazdelor a reuşit să se apropie de adversare până la 45-47, însă oaspetele au rămas la timonă şi după 30 de minute de la primul angajament, atunci când au condus, la limită, scor 58-57. Cel de-al patrulea sfert avea să aducă un final de infarct. După eliminarea Oanei Dima, componentele Baschet Club Star au mai pierdut din forţă însă au găsit energia să egaleze.

La finalul timpului regulamentar am consemnat 69-69, astfel că învingătoarea s-a decis după o perioadă suplimentară. Adversarele au părut să aibă prima şansă la victorie după eliminările Ruxandrei Mihai şi a Liviei Mariea, pentru greşeli personale, însă Alexandra Marin nu a fost de acord şi a marcat trei coşuri la rând. La scorul de 80-78 pentru gazde, Ioana Săndulescu a reuşit o intercepţie cât o victorie la jumătatea terenului, a pasat apoi decisiv pentru Georgiana Ifrim, ultima majorând diferenţa la 82-78 cu 55 de secunde înainte de final. A urmat, prompt, replica oaspetelor, care au finalizat pentru 82-80, moment în care aceeaşi Alexandra Marin a ajuns la linia de libere şi a înscris punctul de care echipa Baschet Club Star a avut nevoie pentru a-şi asigura al treilea succes la rând în serie, scor 83-82.

În urmă cu o etapă, jucătoarele alb-roşii s-au impus tot pe teren propriu şi tot în prelungiri în faţa formaţiei CSŞ Ploieşti. Detalii aici...

Niciun comentariu: