sâmbătă, 14 decembrie 2013

MINIBASCHET. Fetele au trecut de CET Govora

Lavinia Dinu a punctat şi de sub panou
Lavinia Dinu şi Ingrid Paraschiv au combinat pentru 28 de puncte împărţite în mod egal în partida de sâmbătă, de pe teren propriu, pe care fetele pregătite de Ioana Topîrceanu au susţinut-o în cadrul Campionatului Municipal feminin de minibaschet, în faţa formaţiei CET Govora. Disputa a fost, de fapt, o restanţă din prima etapă a competiţiei. Echipa Baschet Club Star a câştigat cu scorul de 32-13 şi a acumulat 12 puncte în clasamentul seriei a doua.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

După ce am consemnat o singură dată egalitatea, în debutul întâlnirii, după primele atacuri, scor 2-2, jucătoarele alb-roşii au reuşit să se desprindă în meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu formaţia CET Govora. Ingrid Paraschiv a transformat două aruncări libere apoi a pasat decisiv pentru Lavinia Dinu, ultima finalizând din spaţiul de trei secunde la finalul primei perioade, atunci când gazdele au avut 6-2. Vanessa Preda a înscris la prima acţiune ofensivă a amfitrioanelor în cel de-al doilea sfert iar Ana Stratulat a plusat cu alte două puncte. Lavinia Dinu a fost odihnită după minutul 17 deoarece a acumulat trei greşeli personale, însă Ingrid Paraschiv a fructificat alte două acţiuni ale echipei Baschet Club Star şi a stabilit scorul pauzei la 16-6, deşi fundaşul alb-roşiilor nu a fost ajutat în atac aşa cum ar fi trebuit de colegele sale.

Statistică În etapa trecută, echipa Baschet Club Star a pierdut meciul din deplasare cu formaţia Dan Dacian I Sportul Studenţesc. Jucătoarele alb-roşii au început slab partida şi s-au redresat abia după jumătatea disputei, însă a fost prea târziu pentru o revenire pe tabelă.

Partea a doua a meciului de sâmbătă, dintre echipele Baschet Club Star şi CET Govora, contând pentru Campionatul Municipal feminin de minibaschet, nu a adus nimic nou pe tabelă. Gazdele au continuat încet, dar sigur, să-şi mărească diferenţa mai ales că, în cea de-a treia perioadă, Lavinia Dinu şi Ingrid Paraschiv au combinat pentru un parţial de 8-3, echivalentul a 24-9 după 30 de minute. Irina Carp a fost, de două ori, la un pas de a finaliza în propriul coş însă pivotul alb-roşiilor, din fericire, a ratat ambele încercări în cel mai amuzant moment al partidei. Ultimele zece minute au fost mai echilibrate dar gazdele au adus alte două posesii în plus faţă de ecartul stabilit înaintea sfertului decisiv, astfel că tabela a indicat, la final, o victorie scorul de 32-13 pentru fetele pregătite de Ioana Topîrceanu.

Amalia Cranta nu a fost folosită, sâmbătă, în meciul cu CET Govora deoarece a fost bolnavă iar absenţa căpitanului alb-roşiilor s-a putut vedea şi pe teren, acolo unde Ingrid Paraschiv şi Lavinia Dinu au încercat, pe cât posibil, să treacă neobservat acest lucru. Nici Monica Ciobanu nu a fost trecută pe foaia de arbitraj a acestei întâlniri din care a mai lipsit şi Alexia Pârvan. Chiar şi aşa, componentele echipei Baschet Club Star au reuşit să-şi treacă în cont cea de-a cincea victorie, din şapte posibile, în cadrul Campionatului Municipal feminin de minibaschet. Fetele pregătite de Ioana Topîrceanu au terminat turul acestui sezon pe locul al treilea şi păstrează şanse mari de calificare la turneul semifinal, unde vor ajunge cele mai bune opt grupări din Capitală, patru dintre acestea urmând să se lupte la medalii.

Pentru a putea vedea toate rezultatele şi clasamentele din cadrul Campionatului Municipal feminin de minibaschet, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: