duminică, 2 martie 2014

JUNIOARE II. Star a trecut de Olimpia, scor 82-49

Alb-roşiile au bifat un nou succes
Diana Şuşnea şi Iulia Simeanu au marcat împreună 24 de puncte împărţite în mod egal şi au fost principalele marcatoare ale echipei Baschet Club Star în victoria de sâmbătă, de pe teren propriu, scor 82-49, din faţa formaţiei Olimpia II Bucureşti. Partida a contat pentru etapa a şaptea a Campionatului Municipal feminin de junioare doi iar în urma acestui rezultat fetele pregătite de Valentin Bâlă şi-au consolidat poziţia a doua în clasament, cu patru victorii din şase, la două puncte în spatele formaţiei ACS Champions, liderul la zi la categoria U16, pe Capitală.

Coordonate excelent în teren de Ruxandra Mihai, autoare a opt puncte şi şase pase decisive plus cinci intercepţii, fetele pregătite de Valentin Bâlă au început foarte bine întâlnirea cu formaţia Olimpia II Bucureşti şi au condus, după zece minute de la primul angajament, la o diferenţă de 12 puncte, scor 26-14. Oaspetele au încercat să se apropie în sfertul al doilea şi au ajuns până la 32-28 în favoarea amfitrioanelor. Alexandra Pantazi, Diana Şuşnea şi Alexandra Degeratu au adus alte puncte pe tabelă şi au mărit ecartul faţă de adversare, astfel că, la pauza mare, tabela a indicat 42-28 pentru gazde. În prima jumătate, banca tehnică a echipei Baschet Club Star a rulat zece din cele 11 sportive trecute pe foaia de arbitraj, fiecare jucătoare trecându-şi în cont cel puţin cinci minute pe teren, majoritatea dintre acestea punctând.

Statistică Echipa Baschet Club Star a câştigat şi partida din tur, contra formaţiei Olimpia II Bucureşti, disputată în octombrie 2013. Jucătoarele alb-roşii s-au impus, la acea dată, cu scorul de scorul de 76-54 şi au reuşit să treacă de gruparea din Şoseaua Iancului. Detalii citiţi aici...

După reluare, Cristina Grigore şi Roxana Agachi au primit mai multe minute pe teren şi au arătat că se poate conta oricând pe ele. Acestea s-au apărat excelent, prima blocând trei acţiuni ale oaspetelor iar cea de-a doua finalizând de două ori, de sub panou. Alexandra Degeratu, Cristina Grigore şi Diana Bucelea au dominat spaţiul de trei secunde şi au adus alte coşuri importante pentru amfitrioane, echipa Baschet Club Star conducând cu scorul de 58-37 la capătul a 30 de minute de la primul angajament. Pe final, jucătoarele alb-roşii au câştigat mingi importante în terenul advers pe care le-au valorificat aproape de fiecare dată. Diana Clipici, Bianca Pârvu şi Alexandra Pantazi au combinat pentru un parţial de 8-0 în ultimele 120 de secunde şi au închis apoi tabela la scorul de 82-49 pentru echipa BC Star.

După şapte etape disputate în Campionatul Municipal de junioare doi, jucătoarele alb-roşii se află la două puncte în spatele liderul ACS Champions, formaţie care este neînvinsă, cu şase victorii din tot atâtea posibile. Pe poziţiile următoare se află, în ordine, formaţiile Olimpia I Bucureşti, Olimpia II Bucureşti şi BC 97 Bucureşti. Următorul meci al echipei Baschet Club Star va avea loc în perioada 15-16 martie, în deplasare, în faţa celor de la BC 97. Pentru a se putea califica la turneul final al Campionatului Municipal feminin de junioare doi, fetele pregătite de Valentin Bâlă mai au nevoie de o singură victorie până la a ajunge, din punct de vedere matematic, în această etapă a competiţiei. În intervalul 8-9 martie, Diana Şuşnea şi colegele sale nu au programată nicio partidă.

Următoarea adversară a alb-roşiilor, formaţia BC 97 Bucureşti, a pierdut meciul cu echipa Baschet Club Star, în turul Campionatului Municipal feminin de junioare doi. Detalii aici...

Niciun comentariu: