duminică, 7 decembrie 2014

MINIBASCHET. Fetele au pierdut cu Olimpia: 29-51

Credit foto: Bogdan Raiciu
În cel mai important meci al grupei B de calificare din cadrul Campionatului Municipal feminin de minibaschet, echipa BC Star Pro Basketball Academy a pierdut, duminică, în deplasare, scor 29-51, întâlnirea pe care a susţinut-o împotriva formaţiei Olimpia 1 Bucureşti. După două schimbări de lider pe tabelă şi alte două egalităţi, gazdele s-au distanţat şi s-au impus la capătul unui joc foarte disputat şi care a plăcut tuturor spectatorilor prezenţi în sala "prof. Constantin Dimofte". Alb-roşiile se află acum pe locul doi în seria lor.

Alexia Vlad-Neagu a făcut un meci foarte bun şi a fost principala marcatoare a partidei de sâmbătă, decarul alb-roşiilor terminând cu 23 de puncte, cinci intercepţii, patru recuperări, o pasă decisivă şi trei posesii pierdute. Componenta echipei BC Star Pro Basketball Academy şi-a trecut în cont cea mai bună performanţă din carieră la puncte marcate într-o singură partidă, depăşind cu un pas vechiul său record, stabilit în urmă cu două etape. Ingrid Paraschiv a plusat cu alte şase puncte în contul alb-roşiior, acestea fiind, de altfel, singurele sportive din lotul oaspetelor care au reuşit să finalizeze. Miruna Stănescu şi Irina Carp au greşit mult iar Ana Stratulat şi Vanessa Preda au arătat că deşi sunt cu doi ani mai mici pot oricând să facă faţă la acest nivel. Celia Dumitrescu nu a evoluat deoarece este bolnavă, urmând să revină curând.

Statistică Vechiul record al Alexiei Vlad-Neagu a fost de 22 de puncte marcate într-un meci şi a fost stabilit în partida din prima etapă a Campionatului Municipal de minibaschet feminin, contra formaţiei CSŞ 6 II Bucureşti. Detalii şi o mică galerie foto puteţi vedea aici...

Formaţia Olimpia 1 Bucureşti a deschis scorul în meciul cu echipa BC Star Pro Basketball Academy şi a condus apoi şi cu 4-0. Jucătoarele alb-roşii au răspuns imediat şi au adus şapte puncte venite pe mâna Alexiei Vlad-Neagu între care gazdele au mai înscris încă o dată. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au avut 7-6 în minutul şapte, fiind, de altfel, singura dată când s-au aflat în avantaj pe tabela de marcaj. La sfârşitul primei perioade, amfitrioanele au avut 10-9, însă acestea şi-au mărit ecartul la zece puncte la pauza mare, atunci când s-au desprins la 28-18. După ce au revenit de la cabine, Ingrid Paraschiv şi Alexia Vlad-Neagu au încercat să-şi menţină colegele în joc însă nu au putut deoarece nu au avut ajutor la finalizare din partea tuturor coechipierelor, astfel că adversarele s-au impus cu 51-29.

În urma acestui rezultat, echipa BC Star Pro Basketball Academy ocupă locul al doilea în grupa B de calificare din cadrul Campionatului Municipal feminin de minibaschet, la un punct în spatele liderului Olimpia 1 Bucureşti, formaţie care a acumulat maximum de puncte, şase. Pe treapta a treia se situează ACS Champions, la egalitate de puncte cu jucătoarele alb-roşii însă fetele pregătite de Valentin Bâlă au un coşaveraj superior. Locul patru este ocupat de CSŞ 4 Bucureşti, cu patru puncte, în timp ce Olimpia 2 Bucureşti şi CSŞ 6 II Bucureşti închid ierarhia acestei serii. Primele patru clasate la finalul returului vor accede în faza semifinală. Următoare dispută a echipei BC Star Pro Basketball Academy va fi pe teren propriu, cu ACS Champions, în perioada 10-11 ianuarie, anul viitor, conform regulamentului.

Etapa trecută, echipa BC Star Pro Baskteball Academy a câştigat, acasă, meciul cu formaţia Olimpia 2 Bucureşti. Detalii citiţi aici...

Niciun comentariu: