luni, 31 martie 2014

UNDER 14. Star a câştigat la Oradea, scor 70-58

Credit foto: Marton Zoltan (Oradea)
După un meci foarte disputat, în care ambele formaţii s-au aflat, pe rând, la conducere, mai ales până la jumătatea primei perioade, echipa Baschet Club Star a obţinut, duminică, la Oradea, o victorie extrem de preţioasă, scor 70-58, în faţa gazdelor de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din localitate. Partida a contat pentru etapa a cincea a Campionatului Naţional feminin Under 14, seria semifinală J, acolo unde jucătoarele alb-roşii au trei jocuri adjudecate la rând, după un debut destul de slab.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Roxana Mihai a marcat 28 de puncte în meciul pe care echipa Baschet Club Star l-a câştigat la Oradea, sportiva grupării din Capitală fiind principala realizatoare din rândul formaţiei pregătite de Valentin Bâlă. Cu o nouă evoluţie foarte bună, Ruxandra Mihai a contribuit cu 23 de puncte la succesul bucureştencelor, în timp ce Alexandra Ghiţă a adunat doar opt puncte, după o prestaţie sub cele din rundele anterioare. Oana Dima a plusat cu cinci puncte şi şase intercepţii iar Livia Mariea a adăugat alte trei puncte. Georgiana Ifrim a finalizat o aruncare de la semidistanţă şi Amalia Cranta a transformat una din cele două aruncări libere de care a beneficiat. Oaspetele s-au impus şi pentru că au folosit o rotaţie mai mare decât a amfitrioanelor, mai ales după pauză, atunci când, în sfertul al treilea, s-a decis, practic, învingătoarea disputei.

Statistică În etapa precedentă, echipa Baschet Club Star a evoluat, pe teren propriu, în faţa formaţiei CSŞ Braşovia Braşov, întâlnire care s-a încheiat cu scorul de 105-16 în favoarea jucătoarelor alb-roşii, rezultat care a asigurat, în mare parte, accesul spre turneul final. Detalii aici...

Primele minute ale meciului de duminică, dintre echipele Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Oradea şi Baschet Club Star, au fost destul de echilibrate. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au marcat primele şi au condus cu 4-0 după două coşuri venite pe mâna Ruxandrei Mihai. Gazdele au revenit în joc, au egalat, şi au preluat conducerea cu 8-7, după cinci minute. Alexandra Ghiţă a finalizat din spaţiul de trei secunde şi a făcut ca diferenţa dintre cele două grupări să fie una minimă până în minutul zece, atunci când bucureştencele au avut 18-17. Roxana Mihai, Oana Dima şi Georgiana Ifrim au combinat pentru un parţial de 19-17 în sfertul al doilea. Acest interval a făcut ca ecartul dintre cele două team-uri să se mărească la trei puncte în favoarea oaspetelor, care au condus la pauză cu 37-34.

Sfertul al treilea a fost unul decisiv în stabilirea învingătoarei. Jucătoarele alb-roşii au marcat 23 de puncte, faţă de doar şapte ale adversarelor, şi au condus cu scorul de 60-41 în minutul 30. Cea mai mare diferenţă de pe tabelă s-a înregistrat 120 de secunde mai târziu, atunci când Ruxandra Mihai şi colegele sale au avut 64-44. Din acest moment, fetele pregătite de Valentin Bâlă au dus acţiunile ofensive până la limita celor 24 de secunde şi s-au relaxat puţin în defensivă, astfel că amfitrioanele au redus din avantaj. Echipa Baschet Club Star a câştigat meciul cu scorul de 70-58 şi a urcat pe locul trei în seria semifinală J, după LPS Arad şi după Olimpia Bucureşti, prima formaţie fiind neînvinsă până acum. La capătul turului,  BC Star a adunat trei victorii din cinci posibile pentru un total de opt puncte în cont.

Jucătoarele alb-roşii au trecut, tot în deplasare, şi de ocupanta locului patru în grupa semifinală J, formaţia Phoenix Constanţa. Detalii aici...

Niciun comentariu: