marți, 14 mai 2013

UNDER 14. Obiectiv îndeplinit: turneul final!

Fetele se bucură pentru calificare
După ce, în urmă cu două sezoane, echipa Baschet Club Star era a 25-a grupare din ţară la categoria sportivelor născute în anii 1999-2000 şi după un plus de zece poziţii în ediţia precedentă, atunci când au încheiat competiţia pe poziţia a zecea, jucătoarele alb-roşii continuă saltul anual şi în 2013. În actuala stagiune, fetele pregătite de Valentin Bâlă şi-au îndeplinit deja obiectivul fixat la debutul întrecerii, acela de a se califica la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, grupa valorică A, fiind între primele cluburi din România.

Faza finală a Campionatului Naţional ferminin Under 14 se va desfăşura în perioada 22-26 mai şi va reuni la start echipele CSU Cuadripol Braşov, campioana naţională en titre la această categorie de vârstă, viucecampioana ACS Champions, LPS Arad, Bega Timişoara, CSŞ Târgovişte, CSŞ Sfântu Gheorghe, Colegiul "Alexandru Ceuşianu" Reghin şi Baschet Club Star. Pentru ultimul act, jucătoarele alb-roşii vor avea de trecut peste o grupă deosebit de dificilă, acolo unde se vor înfrunta cu formaţiile LPS Arad, ACS Champions şi CSŞ Târgovişte, după cum a anunţat site-ul federaţiei de specialitate din ţara noastră. Ruxandra Mihai şi colegele sale îşi doresc să încerce să pătrundă în semifinale şi să producă surpriza sezonului printr-o astfel de calificare însă fetele sunt convinse de valoarea adversarilor şi de experienţa acestora în disputa rezervată junioarelor trei, sportive născute în anii 1999 şi 2000.

Statistică În iulie 2011, la prima lor participare într-o competiţie majoră la nivel naţional, jucătoarele alb-roşii au încheiat Liga Naţională pe locul 25 din 49 de formaţii participante. Detalii despre turneu aici...

La turneul semifinal de la Târgu Secuiesc, din perioada 10-12 mai 2013, echipa Baschet Club Star a obţinut calificarea de pe poziţia a patra, în spatele formaţiilor Bega Timişoara, ACS Champions şi CSŞ Sfântu Gheorghe însă înaintea celor de la LME Oradea şi KSE Târgu Secuiesc. Jucătoarele alb-roşii au debutat cu trei eşecuri consecutive, însă partida cu Bega, scor 61-69, ar fi putut fi decisivă pentru ca ritmul grupării din Capitală să fie altul în această competiţie. A urmat un nou eşec, scor 44-73, în faţa celor de la CSŞ Sfântu Gheorghe, pentru ca înfrângerile să se termine după meciul cu ACS Champions, scor 42-61. Ultimele două partide au devenit decisive pentru accesul la turneul final iar fetele pregătite de Valentin Bâlă nu au dezamăgit şi au câştigat, la limită, cu Liceul "Mihai Eminescu Oradea", scor 54-52, şi cu gazdele de la KSE Târgu Secuiesc, scor 60-58.

În acest sezon, lotul echipei Baschet Club Star la categoria sub 14 ani a fost compus din Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Roxana Mihai, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Amalia Cranta, Alexandra Marin, Cristina Grigore şi Ioana Săndulescu. Aceleaşi sportive vor reperezenta gruparea din Capitală şi la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă vor încerca să se claseze cât mai aproape de podium, ceea ce ar reprezenta o adevărată performanţă ţinând cont şi de saltul valoric realizat în ultimii doi ani de alb-roşii. În actuala ediţie a întrecerii rezervată junioarelor trei, sezonul 2012-2013, componentele echipei Baschet Club Star au avut ca obiectiv calificarea în ultimul act, în grupa valorică A.

În urmă cu un an, echipa Baschet Club Star s-a clasat pe locul zece în România, după ce a disputat grupa valorică B a turneului final de la Oradea. Detalii aici...

Niciun comentariu: